 |
| |
A trai despartirile, rupturile si pierderile, fara a ne distruge
|
|
|
|
|
|
 Putem sa traim despartirile, rupturile sau pierderile unei fiinte dragi fara sa ne distrugem sau sa ne culpabilizam, fara sa suferim cu disperare sau sa ne adancim in depresie, pregatindu-ne constant pentru a invata sa facem travaliul de doliu.
Acest lucru presupune renuntarea la auto violentele pe care suntem capabili sa le intretinem, impotriva noastra, din momentul in care am simtit violenta produsa de disparitia, plecarea unei persoane care parea a fi esentiala pentru echilibrul nostru intim, careia i-am atribuit un vis de viata comuna, asteptari, sperante de a impartasi o coabitare pe termen lung sau de a imbatrani impreuna.
Doliile successive din viata noastra pot fi in acelasi timp germenii cresterii noastre. Viata, in toate etapele dezvoltarii noastre, se constituie de fapt dintr-o serie de intalniri si de despartiri care, in functie de impactul pe care il au in trecutul nostru, ne vor permite sa avem acces, in stare de veghe sau in somn, la anumite aspecte ascunse din interiorul nostru, care se vor transforma in rani apropare de nevindecat.
Anumite pierderi, pe care le-am trait foarte devreme, ne vor structura personalitatea si vor folosi ca fundamente pentru adaptare, pentru ajustari mai mult sau mai putin pozitive, altele vor ramane inchise in uitare, se vor trezi in forma unor rani silentioase, iar la varsta adulta se vor activa dintr-o data si vor iesi la iveala. Este vorba despre acele rani vechi din trecutul nostru, care tasnind dintr-o data la suprafata, ne dezechilibreaza, iar uneori ajung chiar sa ne faca sa nu mai avem incredere in vointa noastra de a trai.
Astfel, atunci cand traim chiar la inceputul vietii, bebelus sau copil fiind, pierderi, despartiri de persoanele importante din viata noastra, deoarece suntem dezarmati, vulnerabili, aceste pierderi vor constitui originea indoielilor, angoaselor ce pot inscrie in noi, pentru un timp indelungat, teama de abandon si de a ne intoarce in neant.
Am predat de-a lungul anilor o metoda menita sa ne invete sa constientizam mai bine ceea ce se intampla atunci cand pierdem o fiinta draga, metoda ce propune cateva demersuri pentru a infrunta impactul si rezonantele din noi, ce apar la astfel de evenimente. Am aratat felul in care, pierderea cuiva apropiat, a cuiva pe care il consideram esential in viata noastra, poate fi traita ca o tradare- , o nedreptate inacceptabila. Aceasta pierdere ne produce o violenta care va reactiva ranile arhaice din trecutul nostru si ne va destabiliza viata noastra actuala, de adult.
De asemenea, am propus diverse cai posibile pentru a intelege, pentru a ne ocupa de suferintele declansate, cu ajutorul unor demersuri simbolice, a unor reguli de igiena relationala si a unor intrumente concrete, ce pot fi folosite de catre fiecare.
Am fixat mai intai ca reper, diferentierea clara intre suferinta (limbajul ranii reactivate) si rana propriu-zisa (inscrisa adesea de foarte mult timp in corpul nostru, din timpul copilariei, rana ce a aparut in urma unui eveniment trait ca fiind o mare violenta, pe care eu o numesc originara).
Deteriorarile produse de violenta primita in prezent, traita in viata noastra de adult, vor depinde nu atat de ceea ce ni se intampla, de ceea ce " cade din cer ", cat de ce anume este atins in noi, este trezit in noi intr-un moment al existentei noastre.
Este asemanator cu ceea ce se intmpla cu anumite lovituri care provoaca o mare durere, fara insa sa atinga organele vitale, iar altele, mai putin dureroase pe moment, pot atinge ceva vital doborandu-ne sau lasandu-ne raniti la marginea vietii.
|
|
|
citeste pagina urmatoare 
|
|
 |
|
|
